﻿Ion I.C. Brătianu 

     Azi numai e în viață, o boală crudă i-a pus capăt zilelor. E firesc ca ce naște să și moară și această ordine în mersul lucrurilor și al fințelor e respectată cu o punctualitate peste care nu poate trece nici o făptură de orice origină ar fi ea, întrucât obligavitatea morții o execută fără nici o excepție de aceia se văd tineri și bătrâni cu firu vieții retezat de foarfecile neîndurate morții, atunci când destinul îi poruncește, căzuți jos cu viața stinsă fără a ne turbura intru cât obișnuita ne face să fim nepăsători.
        Dar când se stinge o viață ca a lui Ion I.C. Brătianu, durerea cuprinde sufletul nostru pentru că el nu era un oarecine, el călăuza neamului românesc în timpuri bune și rele, al cărui interes cerea cât mai mult să fie în viață, pentru că acest neam asemuit unui copil care încearcă să umble în picioare, are trebuința de o călăuză harnică care să-i supravegheze mișcările, că nu vrea una greșită să-l dea cu capu de piatră.
        Din acest punct de vedere pentru neamul românesc, firea lucrurilor trebuia inversată, pentru ca trebuința momentului cerea ca el să fi fost cât mai mult în viață sa pânza urzită de el în ițele neamului la Tisa, Nistru, Dunărea și Marea cea mare s'o țese cum dorea în alesături, cum numai un suflet românesc c’al lui putea desăvârși. Iar cine vrea să știe, cine a fost acestă călăuză a neamului nostru care a purtat numele de Ion I. C. Brătianu, cât a fost în viață citească din trecutul nostru în istoria țării, cine a fost Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Tudor Vladimirescu, pleiada patrioților din 1848 Cuza, și va afla că sufletele acestor figuri mărețe ridicate în adâncimea slăvii cerești, s'a grupat în geniul protector al neamului românesc, de unde s'a coborât și s'a întrupat în fința lui Ion I. C. Brătianu, să zidească România mare, casă de construcție nouă pe firmamentul european a cărui architectură e admirată și de vrășmașii noștrii, și a cărei solidaritate va dăinui cât lungimea veacurilor, adăpostind întreaga suflare românească. Iată arătat în toată goliciunea, cine a fost Ion I. C. Brătianu.
        El ne-a lăsat evangheia unde a scris, iubiți-vă și fiți uniți, să fiți tari, și a lăsat în mijlocul nostru apostolii lui ca să nu lase uneltirile diavolicește să bage zavistia între noi și de ale căror sfaturi de vom asculta va fi bine nouă, și acum ca prinos al recunoștinței, lui, din buze tremurânde de întristarea sufletelor, produs al mohuirii noastre, azi când pornit din mijlocul nostru s'a ridicat unde totdauna geniul protector al nostru a sălășluit să-i căutăm cu evlavie cântece de slavă și prea mărire ca unui întregitor de neam.
                                                                                                 Virgiliu Gh. Voicescu

FAPTE ALE ZILEI.
Răsplătirea frumuseței trupești.

          Toată țara a răsunat de întocmirea pusă la cale de ziarul Universul din București, de a se face o cercetare în toată țara: care să fie cea mai frumoasă fată din țara noastră și să se dea o încununare că a întrecut pe toate în frumuseță. Și s’a  orânduit dela București să se adune fetele în multe orașe mai mari ale țării și să se înfățișeze înaintea unor bărbați pricepuți în astfel de cântăreli, și acolo să se facă alegerea. Și am văzut și nume de bărbați de ispravă, puși să facă o astfel de cernere și să puie pecetia alegerii pe cea mai frumoasă tânără. Și am citit că s’â făcut o astfel de orânduire și pentru orașul Chișinăului și am întâlnit și numele d-lui Șt. Berechet, între cei ce voeau a face alegere, Dar am aflat că spre cinstea acestui oraș și a poporului de aici, o asemenea alegere n’a avut aici nicio trecere și nicio tânără n’a venit să fie aleasă.
          Dealungul țării, săptămâni întregi, a mers vestea acestei alegeri și nimenea n’a avut cuvânt împotrivă. Cu toate acestea noi, împotriva tuturor, numim o asemenea alegere un lucru cu totul nevrednic și nerod. Căci deși frumusețea este dar dela Dumnezeu și ne place în orice-o găsim; dar nu înțelegem să răsplătim decât numai ceiace este dobândit prin munca, silința și istețimea omului  Am să răsplătesc silința cuiva de a-și crește vite frumoase de a dobândi, prin îngrigire, roade mai frumoase ale pomilor. Am să răsplătesc fapta frumoasă, căci este o frumuseță și a faptei, ba încă aceasta mai mare, nu numai cea a chipului. Am să răsplătesc pe mamele care-și cresc cel mai bine copiii și pot să-i arate, la un an dela naștere, mai bine crescuți și îngrijiți, cum s’a făcut, în satul, preotului Vasilescu din comuna Slon, jud. Prahova.
          Dar ce silință a omului să răsplătesc eu că are ochii negri și fața albă și buze ca mura și nasul ca pliscul vultului și obrazul ca migdala? Are vreun merit omul în aceasta? și are vreo vină cel cu chipul turtit și nasul cărn și cu ochii spălăciți? De ce să dai trufie omului că e mai frumos ca altul, când aceasta e de multe ori primejdie spre desfrâu?
          Iată pentru ce noi am privit cu scârbă o asemenea faptă și îndraznim s’o spunem verde și deschis. Altele sunt de răsplătit, nu aceasta.
          D. Șt. Berechet ne-a împărtășit  că a fost numit în ceata de cercetătări ai frumuseței fără să fie întrebat. Nici nu se putea să primească.
